Nu cred că am mai întâlnit film care să îmi suscite în asemenea fel senzațiile tactile!…
Ploaia de materie aurie din steaua Xibalba, murind și explodând, frumusețea nepământenească și glow-ul emanat de personajul lui Rachel Weisz, firele de păr reacționând acustic la apropierea degetului (man! parcă erau ale mele), inclusiv climax-ul când Tom țese finalul poveștii fetei - de fapt, muzica superbă acordată atât de minuțios la el, (că altceva… mă lași)… toate astea (câteva, dar grele) le-am trăit cu toate simțurile și au făcut să merite filmul ăsta, care în alte condiții probabil m-ar fi iritat pentru puzderia de metafore inutile în care se pierde.
Adio, cuib de veselie trecatoare…
Adio, cabareturi…
Adio, dansatoare…
Adio, ciocnet de pahare…
Adio, tot ce-a fost…
Adio!…
De-acum, pornim…
Pornim din nou…
Pornim!…
Si-n urma noastra, marea
Isi impleteste respirarea
Cu al sirenelor ecou —
Eternul nostru semn de intrebare!…
Iar mai tarziu
Sarmnul port
Abia-si mai lamureste-n zare
Conturul alb,
Ca si-un cavou
Din care mortii-ncep sa-nvie!…
Si bricul nostru-i primul mort
Care-a-nviat,
Invesmantat
In alb,
De sus si pana jos,
Ca si Cristos!…
Suntem departe —
Da… departe!…
Si vantul marii ne saruta
Pe frunte,
Pe obraji,
Pe gura…
Si parca ne cunoaste, vantul —
Cu nevazutele lui brate ne-arata drumul
Si ne-nvata
Sa ne ferim de sfatul zarii,
Caci zarea-i vesnic prefacuta…
Si-apoi ne lasa cand pricepe
Ca noi i-am talmacit cuvantul!…
Plutim spre rasaritul lumii,
Plutim spre prima dimineata!…
Si bricul alb
Sfasie-n doua covorul apelor albastre,
Lasand in urma lui o dara de spuma creata,
Ce se-ntinde
Ca si o punte nesfarsita,
Pe care sufletele noastre
Se vor intoarce-acasa-n ziua
Cand uraganele ne-or vinde!…
Si-asa, pluti-vom toata ziua…
Si-asa, pluti-vom noaptea toata…
Si-asa, pluti-vom vreme multa —
Caci “prea multa“ nu e niciodata,
Cand ne-ndreptam spre “Insula enigma“,
In care nu stim nimeni inca, ce va fi —
Dar stim cu totii ca-ntr-o buna zi,
Noi, cei nascuti din tata-n fiu navigatori,
Vom acosta la randul nostru-nvingatori…
(reclama gratuita la Orange - nu, n-am Orange pentru ca nu-mi place reteaua :P)
Catalin Vasii a primit o leapsa care i-a placut si pe care a dat-o mai departe cui a vrut, mainly. Eu sunt acum in dispozitie de a indeplini leapsa (actually, vreau eu:)) si, desi nu am de gand sa ma exprim la fel de poetic si frumos cum s-a exprimat el, si cei care au luat “leapsa” de la el, vreau sa dau si eu drumul gandurilor mele de acum
Sunt… cappuccino-ul cremos (cu lapte), Jacobs cu bucatele Milka, pe care-l beau in diminetile cand reusesc sa ma trezesc pentru cursuri, sunt cutele de pe fata mea dupa o noapte in care am dormit neintoarsa (cele 4-5 ore asa), sunt drumurile mele preferate cu 33/43 la orice ora din zi, sunt expresiile faciale, bârfele, afecţiunea, stresul, viaţa din autobuzele cu care calatoresc every single day, sunt rasetele isterice si refreshing ale prietenilor mei din liga, sunt stresul, munca si alergatura dinaintea evenimentelor importante pe care le organizam, sunt zambetele calme de pe fetele noastre la final, dupa ce totul ne-a reusit, sunt gesturile mici si dragute pe care le fac cei apropiati pentru mine…
…sunt pupicul si imbratisarea pe care mi le da mama cand ma vede, sunt imbratisarile tuturor oamenilor dragi mie, sunt teambuilding-urile in care merg cu o parte din oamenii dragi mie :), sunt sedintele infernal de lungi care duc inevitabil la discutii de calmare a portarului, sunt chefurile cozy si reincarcatoare de baterii, tot cu ei, sunt nebunia dinaintea examenelor, cu invatatul pe sistem “ingrasa porcul ca mai sunt 3 ore”, sunt blogurile pe care le citesc la orice ora din zi pentru un “boost” de cuvinte frumoase si un sentiment linistitor cum ca oamenii mai pot gandi si frumos, sunt blogul meu, oala mea de aruncat ganduri si poze…
…sunt toamna…cu covoare galbene prin parc (galbenul e o culoare asa frumoasa!) si copaci stufosi cu frunze galbene, sunt discutiile lungi, cu cineva drag… sunt povestile oamenilor fericiti, sunt norii pufosi si multi de pe un cer shiny intr-o zi calma de toamna, sunt “terapiile” la telefon :P, sunt catelul de la coltul blocului care da din codita doar cand ma uit la el si isi pune in functiune ochii umezi si calmi, sunt Doci… care anunta intreg blocul ca ajung acasa si nu-si mai incape in piele de fericita cand ma vede, si se intoarce cu rotile in sus ca sa o mangai pe burtica…
…sunt toti prietenii mei, care ma fac sa ma simt iubita, sunt tot ce mi-a reusit pana acum, sunt lucrurile in care cred, sunt… sunt… o norocoasa.
* Cu asta mi-am incheiat leapsa “and this goes out to all my dear ones…”
