Hiccups

Când am o tavă de amandinuțe la îndemână, mă înfig în ele și le mănânc repezit, mănânc câte jumătate sau chiar una cu totul dacă e destul de mică (ar fi chiar urat dacă ar fi una mare - o domnișoară nu se comportă așa). Le mănânc în timp ce mă uit la un film, în timp ce vorbesc cu cineva, în timp ce scriu pe mess, în timp ce mă gândesc la piesa de teatru pe care urmează s-o văd, la cât de frumos ninge afară, la ce zi aglomerată o să am mâine, la destinul tragic al georgianului de la Vancouver, în fine, câte și mai câte.

Totuși! Vine vremea ultimei amandinuțe, după care tava va fi goală. Și știu că festinul se încheie, că prea curând n-o să mai mănânc din ele. Și atunci ajung să mănânc așa cum se cuvine prăjiturica… toată atenția mi-e îndreptată înspre ea, toate gândurile, toate simțurile, și în plus! timpul îl opresc. Ca să pot savura în liniște și să prelungesc răsfățul cât pot de mult.

Nu e amuzant? Cum trăim la maxim lucrurile în special când știm că sunt pe terminate. Nemaivorbind de atunci când până și o singură amandinuță ar fi bună, dar toate cofetăriile sunt închise! Atunci te gandești cu ciudă cum era când înfulecai din tava de prăjiturele de parcă ele nu s-ar termina niciodată!

În altă ordine de idei: http://soytuaire.labuat.com/ (hint: hit ‘play’ ; mulțumesc pentru recomandare :P)

În ultima vreme mi se întâmplă atât de des să aștept cu așa de multă emoție o anume întâmplare, o situație, o zi, o săptămână specială, o dimineață speciala, o excursie, o piesă de teatru, parcă mă găsesc tot timpul așteptând. Și mă tot gândesc cu entuziasm la cum mă voi simți când voi fi in the middle of it, îmi fac scenarii, mă gândesc la posibilități de a extinde cumva timpul, să mă bucur de fiecare secundă și să o multiplic chiar, cui nu-i place să își extindă bucuria? Chiar și în timp ce trăiesc efectiv întâmplarea, mă opresc să conștientizez frumusețea care mă înconjoară și așa sper eu să fac să dureze mai mult.

Dar întotdeauna se încheie așa dureros de repede! Așa e cu lucrurile frumoase, se pare.

“Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârșit spre început. Trebuie să-l cânți totdeauna îndreptându-te spre sfârșit. Pe parcurs, în timp ce cânți încă și muzica te îmbată, îți dai seama că sfârșitul se apropie totuși, oricât l-ai amâna. Încerci să lungești puțin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfârșitul.”

“Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. [...] Astfel că orice cântec, orice concert mi se părea că nu este decât un continuu avertisment. Mi se repeta mereu că frumusețea, vraja, sunt provizorii. [...] Nu putem  în timpul concertului să fugim înapoi prin desișul sunetelor spre clipa când îmbătați de muzică, am deschis buzele și am început să murmurăm.” (Octavian Paler, Viața pe un peron)

Totuși, notei puternic pesimiste a textului lui Paler i-aș adăuga ceva: lucrurile frumoase vin, de cele mai multe ori, în doze mici. O melodie frumoasă e apreciată mai mult dacă nu e lălăită la infinit - i se pierde farmecul. Am fost înzestrați, din fericire, cu darul de a păstra în suflet și amintiri cântecele, și le putem da replay oricând simțim nevoia; am auzit de unii care o fac în timp ce călătoresc cu autobuzul, plimbându-se prin parcuri, în timpul examenelor când uitându-se pe geam observă feeria dansului fulgilor de zăpadă, alteori pe trenul înapoi…

Am o compilație de cântece, am să-i dau play să adorm pe note frumoase acum

Nat King Cole - Adeste Fideles

“Christmas is not a time nor a season, but a state of mind. To cherish peace and goodwill, to be plenteous in mercy, is to have the real spirit of Christmas.”

Am tot auzit cum că ar fi ajuns Crăciunul mult prea comercial (true), și că nowadays religia nu prea mai are de fapt nicio treabă cu sărbătoarea. Lor și celorlalți, le spun că fiecare îi atribuie Crăciunului însemnătatea pe care o vrea (doar suntem liberi, nu?).

Dacă acea însemnătate atribuită Crăciunului e de solemnitatea binemeritată, atunci te poți considera norocos. Pentru că zilele astea 3 atât de deosebite, când sărbătorim nașterea Mântuitorului, le trăiești între sufletele dragi ție și împarți bucuria de a dărui (material sau spiritual) cu ei - și asta nu poate decât să te îmbogățească ca om. Să te facă om și mai bun, să te gândești cu drag la cei apropiați, dar și la cei de departe cu care acum reînnozi legăturile (și în timpul anului ești prea ocupat pentru asta). Să te gândești la cei mai puțini avuți și să îndrepți un gest bun către ei. Să zâmbești tuturor pe stradă pentru că nu poți ști niciodată cui îi luminezi ziua nereușită - și ce puțin efort te-a costat.

A crede în Dumnezeu asociez cu a crede în bunătate, în bunătatea oamenilor în special - that’s what it’s all about. Pentru că din bunătate și iubire pentru noi oamenii, Dumnezeu l-a trimis pe unicul Lui copil pe pământ între noi. Cum putem noi sărbători asta altfel decât prin a fi buni noi înșine, între noi? Asta ar trebui să se întâmple tot timpul, dar da, e nevoie de un eveniment la scară mondială pentru influențarea tuturor, pentru a le da un imbold, să-și aducă aminte să fie buni.

Și în seara de ajun, după ce mama a muncit ca o albinuță toată ziua ca sa pregătească papa bun de Crăciun și tu ai muncit în special la decorarea brăduțului cu inocență - cu îngerași, cu globuri vesele, cu luminițe colorate, cu trenulețe si clopoței -, ce sentiment frumos de liniște te învăluie ascultând zâmbind colindele suave… în miros pregnant de prăjitură pregătită cu drag… Și ce frumos e să stai cu capul sub brad și să urmărești puzderia de culori si veselie din pomișor până sus-sus de tot, unde steaua aurie tronează în vârf!

Oricât de comercial ar fi… Crăciunul ne aduce căldură în suflet și asta e ceva ce n-ar trebui nimeni să-și refuze!

Crăciun fericit, bogat și cald, vă urez tuturor!

Niciodata sa nu uiti cine esti, care iti sunt visele, lucrurile in care crezi si lucrurile care iti fac inima sa bata intr-un ritm alert si o coloreaza in toate culorile fericirii. Jumatatile de masura sunt ucigasele sentimentului de implinire, sunt franele, sunt lamele care taie aripile ce te duc spre locul in care zambetul troneaza peste intreaga ta fiinta. Superficialitatea si gandul ca “this is as good as it gets” sunt cele care ne opresc din drumul spre “i’m so happy i want to scream”. Hai sa visam… si hai sa dam voie viselor sa devina realitate. (NTS)

And bonfires lit up the shores…

Pentru ca ma intristeaza si ma infioara, cu cat suflet o canta. Pentru lacrimile care il cuprind. Pentru ca isi deschide sufletul prin cantec.

Pentru ca melodia e minunata. Si pentru multe altele…

Tudor Gheorghe - Antiprimavara

degeaba vine primăvara…

atata iarnă e in noi…

…că martie se poate duce

cu toţi cocorii înapoi…

în noi e loc numai de iarnă, Read the rest of this entry »

Debussy - Clair De Lune

Treceam, intr-o zi cu soare mult si viu, pe o straduta, si coboram niste scari. Pe langa mine, in directie opusa, se lupta cu scarile un copilas care fredona ceva (sau vorbea singur, se certa, nu stiu exact) si incerca sa-si urce bicicleta micuta pe ele. El, omulet de un metru sau mai putin, era tare incurcat si suparat ca nu avea destula putere sa se descurce singur. Cred ca era suparat pe el…

I-am luat bicicleta dintre manute, am ridicat-o (nu era foarte usoara) si am urcat-o pe scari. El s-a impotrivit initial, nu si-a luat privirea de la ea, dar s-a bucurat sa o vada ajunsa la destinatie - acolo sus, de unde urmau sa-si continue aventura impreuna.

Nu mi-a multumit, nici nu ma asteptam :). Nu stiu daca i-am facut bine. Va sti data viitoare cum sa isi urce bicicleta? Sau va mai fi cineva care sa-l ajute, cu toate impotrivirile lui?…

Pana atunci, el va fi mare, si mai puternic, se va impotrivi mai strasnic la tentativele altora de a-l ajuta. Ii va lasa, totusi?

Nu suntem singuri. La orice pas, e cineva binevoitor gata sa ne ofere neconditionat un ajutor cat de simbolic, un imbold cat de mic, indeajuns sa ne aduca bicicleta, mult mai grea decat noi, sus pe scari; scarile, care sunt si ele mult mai mari decat noi. Ramai surprins cat de bine poate face cand cineva iti ia greutatea din brate cu un zambet pe buze, fericit ca te poate ajuta.

Oamenii… sunt si buni. Sunt situatii in care trebuie sa dam drumul mainilor, sa admitem ca ne depasesc imprejurarile…  si mai mult decat atat, sa ajutam si noi. Orice zambet pe care-l provocam face Pamantul un loc mai bun, creeaza o melodie calma si calda in sufletele noastre.

Cred ca par tare naiva :). Uneori ma gasesc atat de visatoare… Asa de bine e sa stii ca sunt oameni apropiati carora le e mai mare dragul sa te ajute :).

Vama - Undeva in Vama

Bantuind Mall-ul in cautare de cadou de 8 martie, pentru a mea draga mama, am fost placut surprinsa de ploaia de cupluri dragute prin toate partile prin magazine. Imi place asa de mult sa ma uit la indragostiti! Fetele pe care le-am vazut (si remarcat eu) au fost rasfatate azi. Au fost lasate sa se shopping-uiasca in voie, tinute de manuta de cate un exemplar dragut de mascul, protectiv si aflat la dispozitia lor, pentru o zi in care li s-a permis orice.

A fost dragut ca ma tot reintalneam cu ei, pe rand. Parca treceam prin spatele camerelor de filmat, care prindeau un film de dragoste cu o multime de personaje principale, toti frumosi, dragut imbracati si cu zambetul pe buze si iubirea in jurul mainilor lor inlantuite. Eu eram observatorul nevazut.

Nu stiu de ce, mi-a placut :). In mod normal, poate m-ar fi deprimat. Dar nu, m-am simtit bine, am zambit. Ciuleam subtil urechile la felul in care masculii, docili, raspundeau afirmativ la tot ce li se cerea.
Dar nu e numai asta… Nu sunt materialista si nici o feminista, the warrior type. Mi-am dat seama ca imi plac mult indragostitii (care nu se straduie sa o arate, dar se vede), imi place sa vad cum se manifesta iubirea around me.

Omg that sounds so weird!

Si totusi, cand am iesit din Mall, am calatorit impreuna cu un cuplu, amandoi frumosi, dar nu impreuna, ci separat. Erau suparati… Nu mai erau genul ala, movie-candy-sugarsweet-like couple, ca si cei care mi-au placut prin Mall.

Undeva, candva…

PS: Am ratat concertul Vama din The Note :(. Mi-am promis ca data viitoare sa fac tot posibilul sa ajung… Trebuie!

…nothing too complicated, just enjoying peace and tranquilness.

Sunlounger feat.Zara -Lost- chill version

Brilliant.
Cu multumiri aferente pentru recomandare