Spuneam intr-un post anterior ca timpul trece bla bla, si ca nu merge chiar sa “live your life to the full”, ci mai degraba “profita si bucura-te de fiecare secunda din viata ta”. De ce sa nu-ti traiesti viata la maxim? OK, ai zice ca te pui sau chiar asta zici ca faci. Hai sa fim seriosi, cati dintre noi fac asta? Chiar daca sustin sus si tare ca asta e moto-ul lor in viata. Ce poti sa tot faci? Sa mergi cu masina cu 210/h? Sa faci bungee-jumping de pe acoperisul blocului si sa speri ca nu dai in termopanele unuia? Sa fugi de responsabilitati? Sa iti risti viata in mod constant? Sa nu iei viata in serios, ci sa te tot distrezi? Si unde ajungi?
Eu cred ca trebuie sa existe un echilibru in viata noastra. Da, sa ne bucuram de viata, sa o exploatam, sa radem, sa fim fericiti si nu sa lasam toate lucrurile mai putin dragute sa ne necajeasca. Dar sa nu uitam sa ii multumim lui Dumnezeu in fiecare zi ca suntem sanatosi, ca cei dragi sunt in regula, ca avem ce manca si dormi… Pe bune, ca alti copii din Africa.. :-S 
Si acuma ajung unde voiam initial, de fapt:) Cine a vazut The Bucket List stie despre ce vorbesc. Sunt doi indivizi 3rd age d-astia funny :)) care afla ca stau cam naspa cu sanatatea (de genul ca urmeaza sa moara:D) si ii apuca sa faca o lista de nebunii pe care sa le faca inainte sa dea coltzu’.
Si m-am pus eu sa ma gandesc, dupa ce am terminat de vazut filmul. Oare ce as face eu daca as afla ca in cateva zile/luni urmeaza sa mor, fiind grav bolnava?
Zau ca nu stiu cine ar gasi resursele necesare sa se puna sa calatoreasca (”niciodata nu am vazut <insert some special place>”), chiar si avand destui bani la dispozitie. Sau sa se apuce de facut lucruri care necesita efort, implicare, in care ar fi de investit eventual si niste bani. Eu cred ca majoritatea oamenilor, in momentul in care sunt pusi in fata unei situatii-limita de genul asta, se pun sa isi vanda tot ce au si se agata de orice posibilitate, oricat de mica, care i-ar putea ajuta sa nu-i ia tanti cu coasa (bine, mie mi-e usor sa vorbesc la misto, oarecum, dar nu nesocotesc suferinta oamenilor care ajung in punctul asta).
Si asa, la modul ipotetic, ce as face eu in ultimele mele zile de viata? 
Let’s see, pentru inceput as vrea, pe cat posibil, sa nu stie mai nimeni de situatia mea, decat familia si 1,2 prieteni.
- As vrea sa am destul timp cat sa termin de vazut toate serialele pe care le urmaresc la momentul respectiv:)) (si sper sa nu fie vreo alta greva a scenaristilor pe atunci ca e naspa:D).
- Apoi, cred k m-as pune sa catch up with my friends, aia cu care n-am mai prea tinut legatura.
- M-as duce intr-o excursie (daca imi permite conditia) cu mai multi colegi/prieteni, sa ma distrez ca de fiecare data
- M-as pune sa citesc toate cartile pe care le am in “pending” si la care tot nu reusesc sa ajung.
- M-as apuca de invatat portugheza pentru ca ador limba.
- As da huguri la toata lumea, all day
- Si le-as repeta constant parintilor mei cat de mult ii iubesc.
- Si as merge si cu ei in vreo excursie (again, daca se poate), just like in the old times hiking and stuff
- M-as duce pana la mare sa ma balacesc putin, sa ma dau cu banananana
- As scrie o carte, o poveste, ceva, un fairytale. My fairytale
- Mi-as face rost de Cartea Recordurilor, pe care tot vreau sa o citesc. Si as sta in fiecare zi sa citesc din ea
- As suna la interfoane ca apoi sa fug :))
- As merge vreo 3-4 zile la munte sa skiez de dimineata pana seara, pana la epuizare
- M-as apuca de lectii de kick-box
Cel mai probabil ca nu m-as pune sa fac toate lucrurile astea, pentru ca resemnarea nu ma caracterizeaza. Si sunt convinsa ca situatia nu ar fi funny deloc :-S si numai la distractie/fun stuff nu mi-ar sta gandul. Ci doar sa fiu cu cei dragi mie, in marea majoritate a timpului.
La final: nu as vrea sa ma planga nimeni cat sunt in viata, helloooo nu am murit inca :)) macar sa plec cu zambetul pe buze, nu sa vad fetze tragice peste tot in jurul meu, ca m-ar deprima. Doar nu ei mor… Si nici cand mor n-o sa vreau sa ma planga lumea cu lacrimi de crocodil si tipete. OMG, please not. Si nu vreau negru. Eventual sa stea sa se gandeasca la mine, cu drag; sa-si aminteasca ca eu am fost vesela marea parte a vietii mele si ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa se intristeze toata lumea pana la oase din cauza mea. Si pentru ca nu vreau sa fiu o povara pentru cei care raman dupa mine (stiu cum e sa ajungi sa platesti pentru o gramada de morminte ale stra-stra-neamurilor tale), as vrea sa fiu incinerata, da. Si sa-mi fie imprastiata cenusa undeva frumos, la munte, intr-o zi cu soare, sa plutesc prin iarba verde si proaspata si sa ma ia vantul in bratele lui [si o sa vreau unde-i si mama]
Asta e testamentul meu
Deci. Mai ai cateva zile/luni de trait. Ce faci? :>
Să fie lacrimi, de fericire sau de dezamăgire sau tristețe, să fie emoție de copil, să fie tremur în genunchi și să fie voce firavă… Să fie priviri cu stoluri de cuvinte neprețuite plutind pe curcubee între doi poli, să fie atingeri infime cu efect de poezie înduioșătoare, să fie cuvinte care spun lucruri banale și ascund povești nemaiauzite de pergament de mii de centimetri lungime, să fie iarnă cu miros de coajă de portocală… să fie două pete galbene într-o mare de don’t care, să fie râs cu poftă de viață și viață de râs cu lacrimi.
pregatirea pentru examenul de Cambridge am inceput-o, am ajuns pe la jumatate, pana cand s-au terminat fondurile… pfff. Treaba cu grupul cu revista.. s-a modificat putin, si ma bucur 
