Hiccups

Când am o tavă de amandinuțe la îndemână, mă înfig în ele și le mănânc repezit, mănânc câte jumătate sau chiar una cu totul dacă e destul de mică (ar fi chiar urat dacă ar fi una mare - o domnișoară nu se comportă așa). Le mănânc în timp ce mă uit la un film, în timp ce vorbesc cu cineva, în timp ce scriu pe mess, în timp ce mă gândesc la piesa de teatru pe care urmează s-o văd, la cât de frumos ninge afară, la ce zi aglomerată o să am mâine, la destinul tragic al georgianului de la Vancouver, în fine, câte și mai câte.

Totuși! Vine vremea ultimei amandinuțe, după care tava va fi goală. Și știu că festinul se încheie, că prea curând n-o să mai mănânc din ele. Și atunci ajung să mănânc așa cum se cuvine prăjiturica… toată atenția mi-e îndreptată înspre ea, toate gândurile, toate simțurile, și în plus! timpul îl opresc. Ca să pot savura în liniște și să prelungesc răsfățul cât pot de mult.

Nu e amuzant? Cum trăim la maxim lucrurile în special când știm că sunt pe terminate. Nemaivorbind de atunci când până și o singură amandinuță ar fi bună, dar toate cofetăriile sunt închise! Atunci te gandești cu ciudă cum era când înfulecai din tava de prăjiturele de parcă ele nu s-ar termina niciodată!

În altă ordine de idei: http://soytuaire.labuat.com/ (hint: hit ‘play’ ; mulțumesc pentru recomandare :P)

Nat King Cole - Adeste Fideles

“Christmas is not a time nor a season, but a state of mind. To cherish peace and goodwill, to be plenteous in mercy, is to have the real spirit of Christmas.”

Am tot auzit cum că ar fi ajuns Crăciunul mult prea comercial (true), și că nowadays religia nu prea mai are de fapt nicio treabă cu sărbătoarea. Lor și celorlalți, le spun că fiecare îi atribuie Crăciunului însemnătatea pe care o vrea (doar suntem liberi, nu?).

Dacă acea însemnătate atribuită Crăciunului e de solemnitatea binemeritată, atunci te poți considera norocos. Pentru că zilele astea 3 atât de deosebite, când sărbătorim nașterea Mântuitorului, le trăiești între sufletele dragi ție și împarți bucuria de a dărui (material sau spiritual) cu ei - și asta nu poate decât să te îmbogățească ca om. Să te facă om și mai bun, să te gândești cu drag la cei apropiați, dar și la cei de departe cu care acum reînnozi legăturile (și în timpul anului ești prea ocupat pentru asta). Să te gândești la cei mai puțini avuți și să îndrepți un gest bun către ei. Să zâmbești tuturor pe stradă pentru că nu poți ști niciodată cui îi luminezi ziua nereușită - și ce puțin efort te-a costat.

A crede în Dumnezeu asociez cu a crede în bunătate, în bunătatea oamenilor în special - that’s what it’s all about. Pentru că din bunătate și iubire pentru noi oamenii, Dumnezeu l-a trimis pe unicul Lui copil pe pământ între noi. Cum putem noi sărbători asta altfel decât prin a fi buni noi înșine, între noi? Asta ar trebui să se întâmple tot timpul, dar da, e nevoie de un eveniment la scară mondială pentru influențarea tuturor, pentru a le da un imbold, să-și aducă aminte să fie buni.

Și în seara de ajun, după ce mama a muncit ca o albinuță toată ziua ca sa pregătească papa bun de Crăciun și tu ai muncit în special la decorarea brăduțului cu inocență - cu îngerași, cu globuri vesele, cu luminițe colorate, cu trenulețe si clopoței -, ce sentiment frumos de liniște te învăluie ascultând zâmbind colindele suave… în miros pregnant de prăjitură pregătită cu drag… Și ce frumos e să stai cu capul sub brad și să urmărești puzderia de culori si veselie din pomișor până sus-sus de tot, unde steaua aurie tronează în vârf!

Oricât de comercial ar fi… Crăciunul ne aduce căldură în suflet și asta e ceva ce n-ar trebui nimeni să-și refuze!

Crăciun fericit, bogat și cald, vă urez tuturor!

Să fie lacrimi, de fericire sau de dezamăgire sau tristețe, să fie emoție de copil, să fie tremur în genunchi și să fie voce firavă… Să fie priviri cu stoluri de cuvinte neprețuite plutind pe curcubee între doi poli, să fie atingeri infime cu efect de poezie înduioșătoare, să fie cuvinte care spun lucruri banale și ascund povești nemaiauzite de pergament de mii de centimetri lungime, să fie iarnă cu miros de coajă de portocală… să fie două pete galbene într-o mare de don’t care, să fie râs cu poftă de viață și viață de râs cu lacrimi.

Trăiești atunci când inima ta pune stăpânire pe tine întreg, lăsându-te pradă exaltării.

Te regăsești pe tine în clipa în care te pierzi. Dar nu-ți regăsești experiența ta cotidiană, profilul tău spiritual, așa cum se desenează în lumina tare a zilei, ci te simți ființă totală, desăvârșită, liberă. (M. Eliade, Nuntă în cer)

În același timp, trebuie și să știi atunci când trebuie sa desprinzi corzile care te țin de realitate… Or else, you might just miss it and what a pity that is.

Nu e oare mintea ofensatoare pentru că simbolizează refuzul nebuniei necesare, făcându-ne să ne păstrăm capul atunci când ceilalți își pierd răsuflarea? (A. de Botton, Essays in love)

This is not a love story. This is a story about love.

WOW! E unul din cele mai bune și down to Earth filme pe care le-am văzut vreodată! Chiar citisem un articol azi pe tema asta…

Interesant cum ești naiv destul să crezi că Read the rest of this entry »

Johann Pachelbel - Canon in D - piano and flute

Niciodata sa nu uiti cine esti, care iti sunt visele, lucrurile in care crezi si lucrurile care iti fac inima sa bata intr-un ritm alert si o coloreaza in toate culorile fericirii. Jumatatile de masura sunt ucigasele sentimentului de implinire, sunt franele, sunt lamele care taie aripile ce te duc spre locul in care zambetul troneaza peste intreaga ta fiinta. Superficialitatea si gandul ca “this is as good as it gets” sunt cele care ne opresc din drumul spre “i’m so happy i want to scream”. Hai sa visam… si hai sa dam voie viselor sa devina realitate. (NTS)

E frumos sa urmaresti de la cap la coada o poveste de dragoste. E frumos sa suspini vazandu-i, fie ca sunt protagonistii tai preferati dintr-o carte, un film, vecinii tai de bloc, doi amici buni sau chiar prietenul tau cel mai bun, indragostit; fie o proiectie de-a ta intr-un paralel univers, intr-o poveste ireala, magica, out of this world.

Se iubesc, sunt copilarosi, se alearga pe strada, se tin in brate cu orele, se privesc in ochii jucausi uitand de ei, le tremura vocile, le tremura mainile. Isi fac cadourile cele mai dragute si inocente, nu pot suporta gandul ca sunt intr-un loc fara celalalt si luna ii gaseste, in fiecare seara, imbratisati, pe o banca intr-un parc deosebit prin prezenta lor, luna bucuroasa sa le fie martor unic al fericirii.

Sunt tineri prin suflet, sunt cei care fac lumea frumoasa, pentru ca ei contribuie la echilibrul emotional al lumii. Avem nevoie de ei.

—-

E unul din cele mai frumoase pasaje pe care le-am citit vreodata. Si e unul in care cred.

De scris, l-a scris ea.

(Manu tu nu ai voie sa vezi:P)

Grey’s… si un episod superb. Perfect pentru o dup-amiaza linistita de Paste. Read the rest of this entry »