Hiccups

N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi încest ai fost, prea cast.

Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
“S” e rece azi din sunt.

3 ingerase imbracate in rochii albe, un soldat si liderul lor, daca il pot numi asa, si cate o interventie, doua din public, neasteptate. Strigaturi de afara (de sub geamuri), iesiri nervoase ale personajelor, cantec suav si ingeresc, declaratii, vals, ciripituri de pasarele, pian, flaut, proiectie de film, zambete fortate, plans, muzica de celebrare, confetti aruncata pe noi, si la fel si sampanie (n-a fost prea placut:P)… astea evident nu pot insemna mare lucru pentru cineva care citeste recenzia unui spectacol de teatru+film+poezie… Dar pentru mine, sunt motivele pentru care eu am simtit ca am visat, timp de o ora intreaga, am zambit pana la urechi, am inchis ochii si am plutit, si mi-au dat efectiv lacrimile la auzul atator impletiri frumoase de cuvinte si simtiri..

Mi-a facut placere sa vad ca toata sala a avut aceeasi parere!

Noaptea trecuta… a fost absolut minunata. Asteptam cu insetare asa ceva, de multa vreme. Mi-a umplut sufletul de bucurie, si am simtit-o treptat :). Cand in jurul tau sunt atatia oameni care traiesc pin arta cuvintelor si interpretarilor, care pun atata pasiune in asta… Cum sa nu-ti faca placere?!

A fost, si inca e de fapt (mai e o parte la care voi asista mai deseara) festivalul de 24h de teatru in Timisoara. Read the rest of this entry »

Debussy - Clair De Lune

Treceam, intr-o zi cu soare mult si viu, pe o straduta, si coboram niste scari. Pe langa mine, in directie opusa, se lupta cu scarile un copilas care fredona ceva (sau vorbea singur, se certa, nu stiu exact) si incerca sa-si urce bicicleta micuta pe ele. El, omulet de un metru sau mai putin, era tare incurcat si suparat ca nu avea destula putere sa se descurce singur. Cred ca era suparat pe el…

I-am luat bicicleta dintre manute, am ridicat-o (nu era foarte usoara) si am urcat-o pe scari. El s-a impotrivit initial, nu si-a luat privirea de la ea, dar s-a bucurat sa o vada ajunsa la destinatie - acolo sus, de unde urmau sa-si continue aventura impreuna.

Nu mi-a multumit, nici nu ma asteptam :). Nu stiu daca i-am facut bine. Va sti data viitoare cum sa isi urce bicicleta? Sau va mai fi cineva care sa-l ajute, cu toate impotrivirile lui?…

Pana atunci, el va fi mare, si mai puternic, se va impotrivi mai strasnic la tentativele altora de a-l ajuta. Ii va lasa, totusi?

Nu suntem singuri. La orice pas, e cineva binevoitor gata sa ne ofere neconditionat un ajutor cat de simbolic, un imbold cat de mic, indeajuns sa ne aduca bicicleta, mult mai grea decat noi, sus pe scari; scarile, care sunt si ele mult mai mari decat noi. Ramai surprins cat de bine poate face cand cineva iti ia greutatea din brate cu un zambet pe buze, fericit ca te poate ajuta.

Oamenii… sunt si buni. Sunt situatii in care trebuie sa dam drumul mainilor, sa admitem ca ne depasesc imprejurarile…  si mai mult decat atat, sa ajutam si noi. Orice zambet pe care-l provocam face Pamantul un loc mai bun, creeaza o melodie calma si calda in sufletele noastre.

Cred ca par tare naiva :). Uneori ma gasesc atat de visatoare… Asa de bine e sa stii ca sunt oameni apropiati carora le e mai mare dragul sa te ajute :).

“Acest keffiyeh, pentru necunoscatori, este esarfa traditionala araba care a ajuns sa simbolizeze Jihadul palestinuan. Popularizat de Yasser Arafat, este purtat de teroristii musulmani care apar in imagini video in care sunt decapitati ostatici, si a inceput sa fie adusa in viata de zi cu zi de creatori de moda, celebritati si politicieni de stanga, fie din nestiinta, fie cu buna stiinta.”

(Michelle Malkin, jurnalist la Fox News)

Voi stiti de ce le purtati? Pentru ca sunt trendy?

metropotam.ro spune mai multe: Read the rest of this entry »

…I guess.”

Scena in care Jenny regaseste casa in care i-a fost pecetluit drumul vietii, si se razbuna pe ea, pentru tot raul care i-a urmat in viata, e atat de sugestiva… Si atat de intensa si plina d emotie. Se simte (eu una stiu ca am simtit) toata frustrarea pe care a adunat-o atat de mult timp in adancul sufletului ei.

Curios si interesant e cum isi pastreaza, in fiecare moment al vietii ei mizerabile, asa o alura boema, hippie-like. Micile incursiuni in tentativele ei de sinucidere sunt graitoare pentru suferintele ei, si cu toate astea, scenele astea, adunate cu tacerea si discretia ei, si calmul (aparent) cu care paseste mai departe prin destinul ei, o fac sa para totusi puternica, dar foarte debusolata.

There’s something magical… about Forrest Gump.

Precizare: Articolul contine spoilere si n-as vrea sa stric cuiva placerea de a descoperi singur/a filmul. Deci nu continuati sa cititi daca nu l-ati vazut :). Eu il recomand cu caldura.

E un basm, eu asa l-am simtit… Read the rest of this entry »

Ca tot vin de la o seara minunata de karaoke :)), va anunt ca imi fac trupa. Trupa se va numi “Elliot Segal“, iar primul nostru album va fi intitulat “In all the right order“.

Tadaa:

Invitatia la concertul de lansare o voi posta aici, oficial, pe blog. Veti fi toti invitati speciali si poaaaate chiar o sa primiti autograf ;;).

Bun… Care-i povestea de fapt? :). Am primit o leapsa de la Valentin :p.

* Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.

* Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.

* Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.

* Use Photoshop or similar to put it all together.

Cu astea fiind zise, le provoc pe Manu, Andreea si Sorinelle sa isi faca si ele trupa

Vama - Undeva in Vama

Bantuind Mall-ul in cautare de cadou de 8 martie, pentru a mea draga mama, am fost placut surprinsa de ploaia de cupluri dragute prin toate partile prin magazine. Imi place asa de mult sa ma uit la indragostiti! Fetele pe care le-am vazut (si remarcat eu) au fost rasfatate azi. Au fost lasate sa se shopping-uiasca in voie, tinute de manuta de cate un exemplar dragut de mascul, protectiv si aflat la dispozitia lor, pentru o zi in care li s-a permis orice.

A fost dragut ca ma tot reintalneam cu ei, pe rand. Parca treceam prin spatele camerelor de filmat, care prindeau un film de dragoste cu o multime de personaje principale, toti frumosi, dragut imbracati si cu zambetul pe buze si iubirea in jurul mainilor lor inlantuite. Eu eram observatorul nevazut.

Nu stiu de ce, mi-a placut :). In mod normal, poate m-ar fi deprimat. Dar nu, m-am simtit bine, am zambit. Ciuleam subtil urechile la felul in care masculii, docili, raspundeau afirmativ la tot ce li se cerea.
Dar nu e numai asta… Nu sunt materialista si nici o feminista, the warrior type. Mi-am dat seama ca imi plac mult indragostitii (care nu se straduie sa o arate, dar se vede), imi place sa vad cum se manifesta iubirea around me.

Omg that sounds so weird!

Si totusi, cand am iesit din Mall, am calatorit impreuna cu un cuplu, amandoi frumosi, dar nu impreuna, ci separat. Erau suparati… Nu mai erau genul ala, movie-candy-sugarsweet-like couple, ca si cei care mi-au placut prin Mall.

Undeva, candva…

PS: Am ratat concertul Vama din The Note :(. Mi-am promis ca data viitoare sa fac tot posibilul sa ajung… Trebuie!