Am precizat ca sunt maniaca cu autobuzele si cat de mult imi place sa citesc viata din ele, nu? Mmbun. Just to clear things out
Un el si o ea (cuplu, casatorit, cel mai probabil), pe la vreo 30 de ani, I guess, dar oricum foarte imbatraniti ca si aspect si comportament, urca in autobuz. Ea in fata lui. Eu stau pe un scaun din-acela grupat cu alte 3. Ea alege “perechea” de scaune din fata grupului unde eram eu, el trage o atitudine de “je m’en fiche” si se aseaza pe scaunul de langa mine. Si doar pentru ca ea se intoarce sa vada unde i s-a oprit consortul, se sinchiseste el sa ii zica sa vina si ea, in fata lui.
Si se aseaza. Si autobuzul merge. Ei stau in fata in fata. Eu am onoarea sa particip, in direct, senzational, nemaiintalnit, once-in-a-lifetime-opportunity, la fata locului, in plina desfasurare, la 15-20 de minute din tumultoasa lor viata, 15-20 de minute in care nu numai ca au schimbat intre ei sunete duioase de cea mai inalta frecventa (imperceptibile de urechea umana; dar eu in general nu aud prea bine), dar am descoperit ca au si calitatea extrem de rara de a se privi foarte subtil, cu coada ochiului, dintr-un unghi al ochiului aflat la limita dintre posibilitatea de a vedea si a nu vedea un obiect aflat in acea zona.
Au schimbat intre ei, timp de acele 15-20 minute, sentimente, emotii, trairi, ca intr-o animatie cu un rollercoaster imaginar care lasa dâre de culoare si flori stilizate pe un cer de un albastru de Paradis, cu o rapiditate care abia te lasa sa urmaresti floricelele desenate si sa “inspiri” basmul; apuci sa vezi doar ansamblul, o infinitate de culori, un amalgam de forme delicate, intr-o atmosfera stralucitoare, o lumina diafana si miros de salcami in plin sezon in care ei infloresc.
Mda. Nu au schimbat o vorba si nici macar nu s-au privit tot drumul, si, pe deasupra, au capatat si o faţă foarte acra si stearsa amandoi.
Pe mine m-au intristat crunt, zau. Acuma probabil exagerez cand fac presupunerile urmatoare, dar, at first sight and thinking.. why the dull life and attitude? Evident, fiecare om gandeste altfel si are alte asteptari de la viata si intelege altceva prin dragoste si viata de cuplu. Daca e sa ma intrebi pe mine, eu nu inteleg si, mai mult, resping cu tot inadinsul, momentele astea de pauza si atitudine seaca si pasiva, intr-un cuplu. Mi se pare timp pierdut, pe care nu-l mai poti aduce inapoi! Chiar si casatorit, de 15 ani+ impreuna sa fii in respectiva relatie… Ea ar trebui sa iti fie sursa de buna dispozitie si ganduri frumoase, legatura care te face omul bun si zambaret no matter what, legatura care nu te lasa sa fii in autobuz la cativa centimetri si sa nu-ti tii de mana omul drag, sau macar un picior incrucisat… Fara nici o legatura cu anii care ii tin impreuna pe cei doi!
Sau poate gandesc eu prea idealist?
Enfin, o recomandare muzicala din toata inima.