February 7th, 2010 | No Comments »

În ultima vreme mi se întâmplă atât de des să aștept cu așa de multă emoție o anume întâmplare, o situație, o zi, o săptămână specială, o dimineață speciala, o excursie, o piesă de teatru, parcă mă găsesc tot timpul așteptând. Și mă tot gândesc cu entuziasm la cum mă voi simți când voi fi in the middle of it, îmi fac scenarii, mă gândesc la posibilități de a extinde cumva timpul, să mă bucur de fiecare secundă și să o multiplic chiar, cui nu-i place să își extindă bucuria? Chiar și în timp ce trăiesc efectiv întâmplarea, mă opresc să conștientizez frumusețea care mă înconjoară și așa sper eu să fac să dureze mai mult.

Dar întotdeauna se încheie așa dureros de repede! Așa e cu lucrurile frumoase, se pare.

Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârșit spre început. Trebuie să-l cânți totdeauna îndreptându-te spre sfârșit. Pe parcurs, în timp ce cânți încă și muzica te îmbată, îți dai seama că sfârșitul se apropie totuși, oricât l-ai amâna. Încerci să lungești puțin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfârșitul.”

“Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. [...] Astfel că orice cântec, orice concert mi se părea că nu este decât un continuu avertisment. Mi se repeta mereu că frumusețea, vraja, sunt provizorii. [...] Nu putem  în timpul concertului să fugim înapoi prin desișul sunetelor spre clipa când îmbătați de muzică, am deschis buzele și am început să murmurăm.” (Octavian Paler, Viața pe un peron)

Totuși, notei puternic pesimiste a textului lui Paler i-aș adăuga ceva: lucrurile frumoase vin, de cele mai multe ori, în doze mici. O melodie frumoasă e apreciată mai mult dacă nu e lălăită la infinit - i se pierde farmecul. Am fost înzestrați, din fericire, cu darul de a păstra în suflet și amintiri cântecele, și le putem da replay oricând simțim nevoia; am auzit de unii care o fac în timp ce călătoresc cu autobuzul, plimbându-se prin parcuri, în timpul examenelor când uitându-se pe geam observă feeria dansului fulgilor de zăpadă, alteori pe trenul înapoi…

Am o compilație de cântece, am să-i dau play să adorm pe note frumoase acum :)

Posted in Speciale, mandolina, music
December 27th, 2009 | No Comments »

Nu cred că am mai întâlnit film care să îmi suscite în asemenea fel senzațiile tactile!…

Ploaia de materie aurie din steaua Xibalba, murind și explodând, frumusețea nepământenească și glow-ul emanat de personajul lui Rachel Weisz, firele de păr reacționând acustic la apropierea degetului (man! parcă erau ale mele), inclusiv climax-ul când Tom țese finalul poveștii fetei - de fapt, muzica superbă acordată atât de minuțios la el, (că altceva… mă lași)… toate astea (câteva, dar grele) le-am trăit cu toate simțurile și au făcut să merite filmul ăsta, care în alte condiții probabil m-ar fi iritat pentru puzderia de metafore inutile în care se pierde.

Tags: ,
Posted in Filme, Recomandari
December 25th, 2009 | 1 Comment »


Nat King Cole - Adeste Fideles

“Christmas is not a time nor a season, but a state of mind. To cherish peace and goodwill, to be plenteous in mercy, is to have the real spirit of Christmas.”

Am tot auzit cum că ar fi ajuns Crăciunul mult prea comercial (true), și că nowadays religia nu prea mai are de fapt nicio treabă cu sărbătoarea. Lor și celorlalți, le spun că fiecare îi atribuie Crăciunului însemnătatea pe care o vrea (doar suntem liberi, nu?).

Dacă acea însemnătate atribuită Crăciunului e de solemnitatea binemeritată, atunci te poți considera norocos. Pentru că zilele astea 3 atât de deosebite, când sărbătorim nașterea Mântuitorului, le trăiești între sufletele dragi ție și împarți bucuria de a dărui (material sau spiritual) cu ei - și asta nu poate decât să te îmbogățească ca om. Să te facă om și mai bun, să te gândești cu drag la cei apropiați, dar și la cei de departe cu care acum reînnozi legăturile (și în timpul anului ești prea ocupat pentru asta). Să te gândești la cei mai puțini avuți și să îndrepți un gest bun către ei. Să zâmbești tuturor pe stradă pentru că nu poți ști niciodată cui îi luminezi ziua nereușită - și ce puțin efort te-a costat.

A crede în Dumnezeu asociez cu a crede în bunătate, în bunătatea oamenilor în special - that’s what it’s all about. Pentru că din bunătate și iubire pentru noi oamenii, Dumnezeu l-a trimis pe unicul Lui copil pe pământ între noi. Cum putem noi sărbători asta altfel decât prin a fi buni noi înșine, între noi? Asta ar trebui să se întâmple tot timpul, dar da, e nevoie de un eveniment la scară mondială pentru influențarea tuturor, pentru a le da un imbold, să-și aducă aminte să fie buni.

Și în seara de ajun, după ce mama a muncit ca o albinuță toată ziua ca sa pregătească papa bun de Crăciun și tu ai muncit în special la decorarea brăduțului cu inocență - cu îngerași, cu globuri vesele, cu luminițe colorate, cu trenulețe si clopoței -, ce sentiment frumos de liniște te învăluie ascultând zâmbind colindele suave… în miros pregnant de prăjitură pregătită cu drag… Și ce frumos e să stai cu capul sub brad și să urmărești puzderia de culori si veselie din pomișor până sus-sus de tot, unde steaua aurie tronează în vârf!

Oricât de comercial ar fi… Crăciunul ne aduce căldură în suflet și asta e ceva ce n-ar trebui nimeni să-și refuze!

Crăciun fericit, bogat și cald, vă urez tuturor!

Tags:
November 28th, 2009 | 2 Comments »

Cosy Sunday by Prismes Să fie lacrimi, de fericire sau de dezamăgire sau tristețe, să fie emoție de copil, să fie tremur în genunchi și să fie voce firavă… Să fie priviri cu stoluri de cuvinte neprețuite plutind pe curcubee între doi poli, să fie atingeri infime cu efect de poezie înduioșătoare, să fie cuvinte care spun lucruri banale și ascund povești nemaiauzite de pergament de mii de centimetri lungime, să fie iarnă cu miros de coajă de portocală… să fie două pete galbene într-o mare de don’t care, să fie râs cu poftă de viață și viață de râs cu lacrimi.

Trăiești atunci când inima ta pune stăpânire pe tine întreg, lăsându-te pradă exaltării.

Te regăsești pe tine în clipa în care te pierzi. Dar nu-ți regăsești experiența ta cotidiană, profilul tău spiritual, așa cum se desenează în lumina tare a zilei, ci te simți ființă totală, desăvârșită, liberă. (M. Eliade, Nuntă în cer)

În același timp, trebuie și să știi atunci când trebuie sa desprinzi corzile care te țin de realitate… Or else, you might just miss it and what a pity that is.

Nu e oare mintea ofensatoare pentru că simbolizează refuzul nebuniei necesare, făcându-ne să ne păstrăm capul atunci când ceilalți își pierd răsuflarea? (A. de Botton, Essays in love)

Posted in Interioare, Oare?
November 14th, 2009 | 3 Comments »

This is not a love story. This is a story about love.

WOW! E unul din cele mai bune și down to Earth filme pe care le-am văzut vreodată! Chiar citisem un articol azi pe tema asta… 500 days of Summer

Interesant cum ești naiv destul să crezi că Read the rest of this entry »

Tags: , ,
Posted in Adanci, Filme, Recomandari
November 12th, 2009 | 1 Comment »

Minunat. Ce exemplu de viata, ce gandire frumoasa. Recunosc, pentru mine, finalul a invelit totul intr-o frumoasa panglica rosie de saten…

Multumita unui amic care mi-a facut recomandarea, l-am ascultat pe omul asta invatandu-ma cateva lucruri esentiale si extrem de valoroase pentru o viata traita asa cum trebuie, as in make the most of it and be a good human, pentru tine si pentru ceilalti.

Ar fi de-a dreptul idiot sa ma pun acum sa intaresc ideile lui sau se le completez. Eu mi-am extras, printre zambete, vesele sau amare, headlights-urile care fac speech-ul asta atat de frumos. Mi-ar placea, totusi, sa fac atatea lucruri frumoase si nebune cum a facut el… dar asta tine cred si de conjuncturi. Sau, better yet, it could be that the best is yet the come… :)

Va invit!

Tags: ,
Posted in Speciale, mandolina
November 10th, 2009 | No Comments »

Bruges


Johann Pachelbel - Canon in D - piano and flute

Posted in Adanci, Oare?, mandolina, whining
November 9th, 2009 | No Comments »

http://sibfest.ro/Faust.aspx

Mi-aş vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată. Cea mai uluitoare experienţă teatrală a acestei (sau, se poate spune, a oricărei) vieţi, Faust (Ingliston Lowland Hall) a înfierat şi a paralizat ca o smoală fierbinte aplicată direct pe piele. Acestă producţie, desfăşurată într-un hangar de lângă aeroport, ne-a fascinat şi ne-a vrăjit pe cei mai mulţi dintre noi, şi m-a întristat în privinţa unui singur lucru. Poate nu o să mai văd niciodată în viaţă un eveniment mai impresionant şi mai teatral.” (The Observer, 23 august 2009)

Nu e nimic ce sa poti povesti sau descrie, nici macar pe baza imaginilor sau clipurilor video cu scene. E ceva ce trebuie sa traiesti. Si I was lucky enough to do that! Acum pot spune cu adevarat ca am vazut ce inseamna Teatru.

Un numar impresionant de actori talentati, fantome de oameni si creaturi hidoase, pereti instabili, foc, artificii, sange, inocenta, cantece funebre, cantece de biserica, fasaituri, suflete neintelese, iad si rai, porci, flacari si caldura, strigate in ecou, fiinte posedate… un amalgam de sentimente care te incearca la vazul tuturor acestor lucruri, dar unul de baza: admiratia pentru asa un proiect maret si complex, pentru jocul incredibil al actorilor!

Si Sibiu e o minunatie de oras!

BBC Reportage on Faust

Tags: ,
October 28th, 2009 | 1 Comment »

Tags: , ,
Posted in Adanci
October 11th, 2009 | 1 Comment »

The Unknown


Bird York - In the deep

(…)

Adio, port…

Adio, cuib de veselie trecatoare…
Adio, cabareturi…
Adio, dansatoare…
Adio, ciocnet de pahare…
Adio, tot ce-a fost…
Adio!…

De-acum, pornim…
Pornim din nou…
Pornim!…
Si-n urma noastra, marea
Isi impleteste respirarea
Cu al sirenelor ecou —
Eternul nostru semn de intrebare!…
Iar mai tarziu
Sarmnul port
Abia-si mai lamureste-n zare
Conturul alb,
Ca si-un cavou
Din care mortii-ncep sa-nvie!…
Si bricul nostru-i primul mort
Care-a-nviat,
Invesmantat
In alb,
De sus si pana jos,
Ca si Cristos!…

Suntem departe —
Da… departe!…
Si vantul marii ne saruta
Pe frunte,
Pe obraji,
Pe gura…

Si parca ne cunoaste, vantul —
Cu nevazutele lui brate ne-arata drumul
Si ne-nvata
Sa ne ferim de sfatul zarii,
Caci zarea-i vesnic prefacuta…
Si-apoi ne lasa cand pricepe
Ca noi i-am talmacit cuvantul!…

Plutim spre rasaritul lumii,
Plutim spre prima dimineata!…
Si bricul alb
Sfasie-n doua covorul apelor albastre,
Lasand in urma lui o dara de spuma creata,
Ce se-ntinde
Ca si o punte nesfarsita,
Pe care sufletele noastre
Se vor intoarce-acasa-n ziua
Cand uraganele ne-or vinde!…
Si-asa, pluti-vom toata ziua…
Si-asa, pluti-vom noaptea toata…
Si-asa, pluti-vom vreme multa —
Caci “prea multa“ nu e niciodata,
Cand ne-ndreptam spre “Insula enigma“,
In care nu stim nimeni inca, ce va fi —
Dar stim cu totii ca-ntr-o buna zi,
Noi, cei nascuti din tata-n fiu navigatori,
Vom acosta la randul nostru-nvingatori…

(I. Minulescu, Spre insula Enigma)

Posted in mandolina